Citeste capitolul precedent ca sa aiba sens povestea. CLICK aici

Urmatoarele 2 zile nu am facut altceva decat curatenie generala in casa pentru ca era imposibil de locuit. Am reparat centrala, aveam apa calda, invatasem sa „gatesc” cate ceva de mancare, casa stralucea. Incepuse sa ma obisnuiesc si chiar sa imi placa, desi inca imi venea sa sparg un geam cand ma gandeam ca in sfarsit pot face ce vreau in casa, doar ca nu am cu cine. Internet tot nu aveam decat pe telefon.

Dupa cateva zile am ajuns si la facultate. Eram fascinat de intreg campusul: cladiri, oameni, parcuri. Mi-am dat seama din prima zi ca o sa fie ceva nou, ceva mult mai relaxat decat sistemul de invatamant din Romania, exact cum imi doream. Am reusit sa ma inscriu fara sa astept la coada, fara aglomeratie, era pur si simplu perfect (mi-au dat si un snickers si niste bomboane). Era inca dimineata pentru mine si eu nu ma mai trezisem asa devreme de cateva luni, asa ca bineinteles am iesit cu ochii inchisi in poza, dar nu prea ma interesa. Mi se facuse foame si desi nu trebuia sa merg decat vreo 20 de minute pana acasa m-am decis sa intru in restaurantul din campus care arata foarte bine de afara. Era mult prea modern pentru un restaurant studentesc. Initial m-am gandit ca este doar pentru profesori, ca in liceu: toaleta profesorilor si toaleta elevilor (in care nu puteai sa intrii fara sa lesini din cauza mirosului) sau intrarea profesorilor si intrarea elevilor.

Interiorul restaurantului era la fel de modern ca si exteriorul si da, era si pentru studenti si pentru profesori. Fara spatii care sa delimiteze profesorii de studenti, fiecare se aseza unde voia. Puteai sa iti aduci mancare de acasa si sa te asezi la masa fara sa spuna nimeni nimic, sa alegi ceva de la bufetul cu auto-servire sau sa comanzi ceva ca la McDonald’s. Meniul nu era tocmai pe gustul meu, nu mai mancasem niciodata pana atunci fasole, carnati si oua la micul dejun. Am luat meniul traditional englezesc „beans on toast” (fasole pe paine prajita), un ceai si m-am asezat la o masa mica. Bineinteles ca mancarea englezeasca nu a fost pe gustul meu de la inceput, mi-a luat ceva timp ca sa ma obisnuiesc cu gustul, dar am mancat de foame. Sorbeam din ceaiul exagerat de fierbinte si analizam lumea din jur. Era ziua de inscrieri si afara ploua, deci toata lumea se adapostise inauntru. Privirea mea era pierduta in multime: profesori care mancau la aceeasi masa cu studentii si radeau, oameni bucurosi ca s-au intors din vacanta precum rar vedeam la liceu. Aud pe cineva vorbind in spatele meu si ma intorc brusc:

„Excuse me, do you mind if I sit here? I can’t find a table” (scuza-ma, te deranjeaza daca ma asez aici? Nu gasesc nici o masa [libera] ). Era o fata blonda, cu niste ochi superbi, albastri, care mi-au sarit imediat in evidenta. Avea in mana o farfurie cu niste sandwich-uri si parea putin dezorientata.

„No, of course I don’t mind” (nu, bineinteles ca nu ma deranjeaza) i-am raspuns. Accentul a dat-o de gol ca nu este britanica, insa nu am vrut sa o intreb de la inceput din ce tara e. Continuam cu discutii banale despre vreme, oras, facultate. Aflu ca si ea doar ce incepuse facultatea si ca nu cunostea pe nimeni prin Anglia. Se mutase de curand, exact ca si mine. Pana sa o intreb eu din ce tara este, ma intreaba ea:

„Are you from England?” (esti din Anglia?)

„No, I’m from Romania” (nu, sunt din Romania), i-am raspuns. Observ ca este foarte socata de raspuns si chiar incepusem sa ma gandesc daca intr-adevar tot ce se spune despre romani este adevarat (ca nu suntem vazuti bine deloc de catre straini). Incepe sa rada atat de tare incat intorc 2-3 oameni capul spre noi.

„Vai, nu-mi vine sa cred! Si eu sunt tot din Romania” a raspuns ea. Dupa aproximativ 10-15 minute de discutii in engleza puteam sa vorbim in sfarsit in romana. Era vizibil fericita si entuziasmata sa intalneasca pe cineva din tara. Imi povesteste ca nu ii place unde sta, dar nu are ce face pentru ca deja platise chiria pe un an. In plus, nici nu prea se acomodase, desi ajunsese de 2 saptamani in Anglia. Surprinzator, eram amandoi la acelasi curs si locuiam la 2 minute unul de celalalt. Nu era trecut de ora 1 si ploaia aproape se oprise, asa ca am plecat amandoi prin oras, la o cafea. Am stat vreo 6 ore, am baut o ciocolata calda, am vizitat centrul orasului, magazine, ceva cumparaturi. Facusem cunostinta cu 2-3 ore in urma, dar deja ne intelegeam foarte bine si aveam fix aceleasi scopuri in viata. Parca ne stiam de cativa ani. O conduc acasa, ii cer numarul de telefon si stabilim sa ne intalnim a doua zi dimineata ca sa ne interesam de job-uri part-time.

A doua zi dimineata ne intalnim in fata casei ei si plecam pe jos spre centru. Intram in primul internet cafe pe care il vedem ca sa printam CV-urile de pe stick. Locul era putin deprimant si inauntru erau doar indieni, o scena parca desprinsa din filmele americane. Ziua s-a scurs rapid, reusisem sa impartim 2-3 CV-uri fiecare, sa mancam si bineinteles sa mai aruncam cate un ochi prin magazine (mai mult ea). Plecasem de acasa pe la 10 dimineata si ajunsesem inapoi, fiecare la casa lui, cam pe la 6. Pe la 9.30 seara ne hotaram sa iesim intr-un pub la un pahar de vin si o mancare traditionala. Era vineri seara si urma sa ajungem pe la 11 in pub. Ca un roman adevarat, am sunat sa rezerv o masa pentru ora respectiva, insa mi-au spus ca localul se inchide la 11.45, deci nu avea rost sa mergem, iar atmosfera de club nu era chiar pe placul nostru. Eram putin dezamagit ca dupa cate povesti auzisem despre petrecerile englezilor, nu puteam sa iesim nicaieri in afara de club dupa 10 seara. Am luat cele mai bune doua sticle de vin de la supermarket, niste mancare congelata si ne-am intalnit la mine acasa. Inca locuiam singur intr-o casa cu 4 dormitoare plus un living mare. Seara a decurs mai bine decat ma asteptam: am baut, am povestit, am ras si am dormit. De fapt, cam 7 zile la rand am impartit acelasi pat. Nu cred ca dragostea la prima vedere este ceva spectaculos. Daca iti doresti o relatie si intalnesti pe cineva de care iti place si aveti interese comune nu vad de ce nu ati forma un cuplu, mai ales in situatia in care trebuie sa te muti intr-un loc nou, tara sau oras, si nu stii pe nimeni. In acel moment ai nevoie de cineva care sa-ti dea putina incredere si stabilitate. Chiar daca nu am planuit niciodata o relatie foarte serioasa care sa duca la lucruri precum copii sau casatorie.

Urmatoarele zile nu au fost spectaculoase, aveam 2 colegi de casa foarte la locul lor, relatia cu Andreea mergea bine, aveam internet acasa, reusisem sa merg la interviu pentru o foaie care sa aprobe ca am dreptul sa lucrez legal si sa ma inregistreze pentru taxe (National Insurance Number – NINo). Interviul aparent a fost doar o formalitate, o programare telefonica si apoi a trebuit sa merg la un birou cu un act de identitate. Prima saptamana la facultate a decurs mai bine decat ma asteptam. Mi-am facut prieteni noi, am cunoscut profesorii si modul de predare. Aveam 12 ore pe saptamana, 6 seminarii obligatorii si 6 cursuri care teoretic erau obligatorii, insa nu se puneau absente. Tot atunci am aflat ca studentii isi striga profesorii pe numele lor mic, nu trebuie sa ceri voie afara, doar te ridici si iesi (si nu, nimeni nu se uita urat la tine cand faci asta si nici nu te intreaba unde mergi), nu primesti note decat pe proiecte si examene, iar anul se termina pe 1 aprilie si primele examene le aveam in mai. Totul era perfect, un sistem pe placul meu, un sistem care iti ofera o oarecare libertate si care nu iti controleaza viata in totalitate pana la 23-24 de ani.

Aveam o relatie cat de cat stabila, prieteni, colegi de casa, totul mergea mult mai bine decat planuisem. Urmatoarea luna am continuat sa imi caut job si sa merg la facultate. Lucrurile nu erau perfecte, insa pentru inceput eram multumit.

Revin imediat.

Uite si melodia bonus pentru ca ai citit pana aici:

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s