Luna octombrie. Incepusem facultatea si deja aveam cativa prieteni care lucrau, insa surprinzator nimeni nu a reusit sa-mi puna si mie o pila. Imi scosesem CV-uri la imprimanta si am iesit prin tot orasul ca sa le impart. Deseori plecam de la facultate intr-o pauza de o ora, mergeam pana in centru sa ma interesez de job-uri si ma intorceam la curs, chiar daca nu reuseam sa ajung mereu la timp. Am repetat procesul timp de 2 saptamani fara succes. Toate ofertele pe care le-am gasit erau doar de full-time sau part-time in fiecare zi de la 8 la 12 dimineata, ceea ce era imposibil din moment ce trebuia sa ajung si la cursuri. Stiu ca era vineri, aproximativ 1 la pranz si eram foarte obosit. Fusesem deja la 3 cursuri si mai aveam 3, dar am prins o ora libera si am fugit in centru. Autobuzul spre facultate pleca in 5 minute si, dupa 40 de minute de impartit CV-uri, nu imi mai ramasese decat unul. Am spus ca mai intru pe o strada, apoi fug in statie. Am gasit un magazin cu produse de teleshopping si am intrat. Am asteptat la rand la case, am lasat foaia unui angajat si am plecat spre facultate.

Eram la jumatatea drumului cand primesc un telefon. Era managerul de la ultimul magazin, ma intreba cand putem sa programam un interviu. Eram foarte entuziasmat, prima persoana care a sunat inapoi, trebuie sa fie o sansa. Stabilim ora 5 dupa-amiaza in aceeasi vineri. A trebuit sa plec de la ultimele doua cursuri ca sa am timp sa fac un dus, sa-mi calc camasa si sa ajung in centru. Ajung la 5 fara 5 minute si o vanzatoare ma invita sa astept pe un scaun. Analizez magazinul rapid si observ ca toata marfa este de proasta calitate, dar nu ma interesa, voiam doar sa lucrez. Vine managerul magazinului, ma ridic in picioare si dam noroc. Un barbat la vreo 50 de ani, vizibil imbatranit, cu 2 dinti in gura, haine murdare si parul carunt. Ma conduce sus in biroul lui, intr-un depozit vechi, plin de praf si mucegai. Biroul nu arata deloc diferit, iar becul era atat de „chior” incat lumina monitorului cu tub era mai puternica. Imi face semn sa ma asez pe un scaun ruginit, in fata biroului sau, in timp ce el isi da jos hanoracul si ramane in camasa. Isi scoate punga cu tutun din buzunarul de la piept, niste foite si filtre, apoi isi ruleaza o tigara. Stiam deja ca il cheama Luke, imi spusese o angajata si facusem cunostinta in timp ce urcam spre birou.

– Do you smoke? (Fumezi?) m-a intrebat el, intanzandu-mi punga cu tutun.

– Yes, I do unfortunately (Da, fumez din pacate), ii raspund calm, but I smoked outside, thanks (dar am fumat afara, mersi), adaug zambind.

Dupa ce isi aprinde o tigara incepem interviul. Stiam ca el cauta pe cineva care sa lucreze cu fizicul, nu cu creierul. Mai pe scurt, stiam ca are nevoie de cineva sa care cutii si sa serveasca clienti. Parea genul de lider inganfat care nu are nevoie de ajutor sau de sfaturi. Imi pune niste intrebari simple despre mine: de ce am venit in Anglia, de cand sunt aici, ce planuri am de viitor si altele. La fiecare raspuns pe care i-l dadeam incercam sa-i spun care sunt abilitatile mele si cat de inteligent sunt. Sunt bun la calcule, stiu sa lucrez pe calculator, ceva marketing, insa privirea lui m-a convins definitiv ca el nu este interesat de oameni care sa ajute la dezvoltarea magazinului, ci oameni care sa fie capabili de munca fizica. Si pana la urma nici nu aveam cum sa imi arat abilitatile pe calculatorul lui din ’95. Interviul decurge bine. Imi spune ca el este impotriva strainilor, dar de data asta are nevoie de oameni si nu prea il intereseaza. Imi ofera salariul minimum pe economie, adica £5.13 pe ora (pentru cei sub 20 de ani) si ma intreaba daca pot sa incep de luni, adica peste 3 zile. Nu aveam alta solutie, asa ca a trebuit sa-i accept oferta. I-am strans mana din nou si am plecat spre casa.

Desi nu mai lucrasem niciodata eram foarte entuziasmat sa incep. In weekend am imprumutat o bicicleta stricata pe care m-am oferit sa o repar si sa o folosesc o luna, pana la primul salariu. Am baut o sticla de whiskey pentru ca de luni urma sa am job si trebuia sa fiu responsabil. Un adult in toata firea. Prima zi a fost incredibil de usoara si placuta, mi-a facut o scurta introducere si, in ciuda comportamentului sictirit al lui Luke – managerul – ceilalti patru angajati erau foarte de treaba. Am lucrat cat de mult si cat de bine am putut. Ieseam de la facultate si plecam direct la munca, apoi ajungeam acasa si ma culcam. Stiam ca toate sacrificiile vor fi rasplatite in curand si chiar credeam intr-un viitor mai bun. Nu a trecut mult timp pana mi-am permis sa tip la manager. Inainte sa creez o confuzie, diferenta dintre „a permite” si „a avea curaj” sau „a fi nesimtit” este mare pentru mine in acest context. Mi-am permis sa tip la el deoarece toata lumea vorbea la fel, asa ca a trebuit sa ma integrez. In plus, mi-am dat seama ca el se considera ca fiind un om muncitor si chiar asa era, doar ca uneori cerea prea multe si trebuia sa-l trezim la realitate. Intelegea si nu supara niciodata cand il contraziceam, insa nici nu recunostea direct.

Se apropia Craciunul si lucrurile nu aratau foarte bine pentru mine. Aveam de scris un eseu, de facut doua proiecte si de planificat vacanta cu Andreea, sau cel putin seara de Craciun si de Revelion. De asemenea, magazinul incepuse sa se aglomereze din cauza sarbatorilor si abia faceam fata clientilor. Asta nu era un lucru rau pentru profitul magazinului, insa eram nevoiti sa lucram si cate 12 ore pe zi. In mai putin de o luna crescusem foarte mult in ochii tuturor de acolo. In fiecare seara trebuia sa stau cu o angajata in biroul lui Luke ca sa calculam profitul si sa aranjam banii in seif. Imi aduc aminte ca in unele zile incasarile depaseau 5 cifre, ceea ce era foarte satisfacator, dar din pacate nu se cunostea si la salariu. Zilele treceau si incepusem sa primim din ce in ce mai mult marfa de Craciun care trebuia aranjata, sau mai degraba aruncata, in depozit, apoi pe rafturi. Intre timp aflasem si cine detine magazinul si nu mi-a venit sa cred ca managerul se comporta precum un sclav in prezenta patronului – Elliot.

Am iesit intr-o pauza afara ca sa vorbesc cu Andreea la telefon si ca sa fumez o tigara. Intre timp, au iesit Luke si Elliot si am avut ocazia sa-l cunosc mai bine pe Elli, asa cum era strigat de toata lumea. Un barbat pana in 40 de ani, imbracat impecabil, la costum. Am continuat sa vorbim din ce in ce mai mult despre afacere, cateodata doar noi doi, fara manager. I-am spus ca sunt pasionat de marketing si ca as putea sa-i bag mai multi bani in seif si surprinzator, parea interesat. I-am explicat niste strategii de la facultate si unele pe care le dezvoltasem eu acasa referitoare la mediul online. Mi-a spus ca mai are niste magazine, doar ca nu e singurul proprietar si nu decide doar el, asa ca a ramas sa vorbim in decembrie.

In numai 3 luni de stat in Anglia imi facusem o relatie, cativa prieteni de incredere, imi gasisem un job si puteam spune ca facultatea mergea bine. Eram destul de multumit, chiar daca mereu e loc de mai bine. Aveam nevoie de un salariu mai mare, eventual si de o pozitie putin mai inalta in companie, ma saturasem sa car cutii si sa pun marfa pe rafturi. Era timpul sa demonstrez ca merit, doar ca nu puteam face aproape nimic fara aprobarea lui Luke sau Elliot. La sfarsitul lunii noiembrie, mi-am cumparat un bilet 5 zile catre Bucuresti. Eram extenuat. Voiam sa-mi vad familia si prietenii.

Revin imediat.

(Luke – Manager; Elliot (Elli) – Patron; Andreea – prietena mea) – in caz ca ai uitat

Melodia bonus pentru ca ai citit pana aici:

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s